Firmele gălățene sunt sprijinite de Consiliul Județean (CJ) ca să treacă peste criza provocată de epidemia COVID-19. Încă de luna trecută, instituția gălățeană a instituit un fond din care face plăți către societățile comerciale care desfășoară lucrări cu fonduri europene. Până în prezent, CJ a oferit circa 6 milioane de euro firmelor din Galați.
Practic, firmele care desfășoară lucrări cu fonduri europene primesc bani de la CJ astfel încât să nu aștepte plățile făcute de insituțiile UE. În fondul creat de CJ Galați sunt zeci de milioane de euro. În martie și în aprilie au fost făcute plăți de aproximativ 6 milioane de euro, a anunțat președintele CJ, Costel Fotea.
„Ne luptăm cu epidemia de coronavirus, sprijinim spitalele, dar nu trebuie să uităm mediul de afaceri, astfel încât să salvăm cât mai multe locuri de muncă. Am creat un fond de câteva zeci de milioane de euro, pentru a putea plăti în cel mai scurt timp facturile emise de constructorii care lucrează pe şantierele Consiliului Judeţean Galaţi. Sunt multe proiecte cu fonduri europene, iar decontarea pe aceste proiecte durează şi 2-3 luni, timp în care multe firme riscă să intre în faliment. În condiţiile dure din această perioadă, aceşti bani sunt o gură imensă de oxigen pentru firmele care îşi pot plăti angajaţii şi furnizorii. În caz contrar, multe firme riscă să-şi închidă de tot porţile şi să concedieze oamenii”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Toate investițiile comandate de Consiliul Judeţean Galați sunt în derulare și nu au fost oprite din cauza crizei. Asta înseamnă mii de locuri de muncă active, transmite șeful CJ, Costel Fotea.