Eveniment

Toate articolele

Sport

Toate articolele

Administratie

Toate articolele

Politica

Toate articolele

Cultura

Toate articolele

16 septembrie - Ziua europeană de prim ajutor

În 16 septembrie, în fiecare an este marcată „Ziua europeană de prim ajutor”, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mişcării Inte…

Catalin Radulescu

Educatie

Toate articolele

Economie

Toate articolele
Educatie

Achiziții în pandemie. Autoritățile gălățene cumpără echipamente IT și materiale de protecție

Achiziții în pandemie. Autoritățile gălățene cumpără echipamente IT și materiale de protecție

Autoritățile gălățene cumpără echipamente IT pentru școlile din subordine și materiale de protecție pentru elevi și profesori. Consiliul Județean și Primăria Galați au anunțat că vor să obțină finanțare pentru aceste achiziții, iar lista de cumpărături este impresionantă.

Astfel, Consiliul Judeţean Galaţi are două proiecte cu fonduri europene pentru achiziţionarea de echipamente IT şi materiale sanitare destinate şcolilor speciale din subordine. Cele două proiecte au o valoare de 1.636.283 de lei. Cu acești bani urmează să fie achiziționate echipamente și materiale sanitare pentru elevii şi cadrele didactice de la Scoala Specială “Constantin Pufan”, Liceul Tehnologic “Simion Mehedinţi”, Şcoala Specială “Emil Gârleanu” şi Şcoala Specială “Constantin Păunescu”.

„Consiliul Judeţean Galaţi a depus spre finanţare un proiect care prevede achiziţionarea a 595 de tablete pentru elevi (cu abonament de internet inclus pentru 24 de luni), 44 de laptopuri, 39 de camere web, două proiectoare, două ecrane de proiecţie, şase table interactive şi patru routere wireless. În cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Consiliul Judeţean Galaţi a depus spre finanţare un proiect care prevede decontarea materialelor sanitare achiziţionate de către şcolile speciale, precum şi achiziţionarea de noi echipamente de protecţie şi dezinfectanţi”, anunță CJ Galați.

Demersuri asemănătoare sunt și la Primăria municipiului Galați. În prealabil, municipalitatea a solicitat tuturor unităților de învățământ necesarul de astfel de echipamente.
„Elevii și profesorii pot beneficia de laptopuri, sistem desktop cu monitor, sistem all-in-one, cameră web, cameră web videoconferință, proiector, ecran proiecție, ecran proiecție perete, tablă interactivă, router wireless, sistem management dispozitive sau tabletă grafică. Finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile de tip tabletă pentru uz școlar se acordă în limita unei valori de 250 euro/tabletă fără TVA pentru uz școlar (cu abonament lunar la internet pe o perioada de minim 24 luni, inclus în valoarea de achiziție), echivalentul în lei la data efectuării achizițiilor”, spun reprezentanții Primăriei Galați.

În municipiului Galați sunt 48 de unități de învățământ cu personalitate juridică (școli, licee și colegii), cu un număr total de 31.078 de elevi și 2.012 învățători și profesori. Până acum au fost identificați circa 6000 de elevi care au nevoie de tablete, dar necesarul va fi clarificat în următoarele zile, după ce toate unitățile de învățământ vor transmite datele solicitate, precizează cei de la Primărie.

Evaluați acest articol
(0 voturi)