Cel mai mare proiect de infrastructură desfășurat de Primăria Galați este în grafic. Lucrarea de modernizare a străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 se desfășoară pe toată lungimea celor două artere. Municipalitatea anunță că începând de astăzi, din cauza operațiunii, vor fi probleme de circulație în zona Piața Energiei.
Lucrarea comandată de Primăria Galați costă peste 20 de milioane de euro, banii fiind obținuți printr-o finanțare europeană. La final, cele două străzi vor arăta complet diferit. În zonă vor fi făcute lucrări de reabilitare a carosabilului și a trotuarelor, vor fi construite locuri de parcare și piste de bicicliști, vor fi amenajate spații verzi, vor fi montate indicatoare și marcaje rutiere noi, va fi modernizat iluminatul public stradal, vor fi mutate în subteran toate cablurile de pe stâlpi și vor fi reabilitate complet rețelele de apă și canalizare.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor, pe cele două străzi au fost impuse restricții de trafic. Primăria anunță că timp de 10 zile se va circula cu greutate în Piața Energiei.
„Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 04.06.2020 – 14.06.2020, circulația rutieră pe strada Siderurgiștilor, zona Piața Energiei, pe sensul de mers dinspre Viaduct, se va desfășura îngreunat, traficul auto urmând a fi restricționat pe banda a doua de circulație a acestui tronson, pe care se fac lucrări de înlocuire a unei conducte de apă. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Reamintim că Primăria municipiului Galați derulează pe străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 un amplu proiect de modernizare a carosabilului și a liniilor de tramvai”, scrie în anunțul făcut de Primăria Galați.
Investiția de pe Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 va fi continuată pe traseul Traian Vuia, Henri Coandă, Bld. George Coșbuc, tronson str. H. Coandă – str. Al. Măcelaru. Primăria a obținut o finanțare europeană de peste 22 de milioane de euro pentru artera menționată.