Eveniment

Toate articolele

Sport

Toate articolele

Administratie

Toate articolele

Politica

Toate articolele

Cultura

Toate articolele

16 septembrie - Ziua europeană de prim ajutor

În 16 septembrie, în fiecare an este marcată „Ziua europeană de prim ajutor”, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mişcării Inte…

Catalin Radulescu

Educatie

Toate articolele

Economie

Toate articolele
Educatie

Costel Fotea: Spitalul din Tecuci primește tehnologie de ultimă generație pentru identificarea rapidă a infecțiilor

Costel Fotea: Spitalul din Tecuci primește tehnologie de ultimă generație pentru identificarea rapidă a infecțiilor

Laboratorul de analize medicale al Ambulatoriului Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a fost dotat cu un sistem de spectrometrie de masă MALDI-TOF, un echipament ultraperformant care permite identificarea rapidă a cauzelor infecțiilor grave, de la câteva zile la doar câteva minute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Investiția face parte dintr-un proiect amplu al Consiliului Județean, în valoare totală de 15 milioane de lei, prin Programul Sănătate. Cabinetul de neurologie, laboratorul de analize și laboratorul de imagistică din Ambulatoriul spitalului vor fi dotate cu 54 de aparate medicale și accesorii de ultimă generație”, a declarat Fotea.

Dispozitivul MALDI-TOF folosește laserul pentru a recunoaște „amprenta” moleculară a bacteriilor, virusurilor, fungilor sau altor microbi. Această tehnologie permite medicilor să ofere diagnostice sigure și precise, esențiale pentru tratamente eficiente.

„În cazurile de infecții severe, cum sunt septicemiile, timpul de răspuns rapid poate face diferența între viață și moarte. Rezultatele obținute în câteva minute permit aplicarea imediată a tratamentului potrivit, reducând riscul complicațiilor și evitând folosirea inutilă a antibioticelor cu spectru larg”, a explicat un reprezentant al laboratorului.

Prin dotarea cu această tehnologie, toți cei 120.000 de gălățeni din Tecuci și comunele limitrofe care se tratează la Spitalul „Anton Cincu” vor beneficia de servicii medicale la cele mai înalte standarde.

Evaluați acest articol
(0 voturi)