Autoritățile județene îi avertizează pe șoferi că se lucrează pe DJ242, în zona localității Foltești. Pe drumul care pleacă din DN26 și trece prin Foltești - Măstăcani – Chiraftei - Fârtănești – Viile – Umbrărești – Târgu Bujor și Vârlezi se desfășoară ample lucrări de modernizare. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, lucrarea se apropie de final.
Lucrările de consolidare a fundației drumului sunt aproape finalizate, podețele de pe mai multe tronsoane au fost schimbate sau reabilitate, iar la poduri încă se lucrează, fiind vorba despre operațiuni majore de consolidare și reabilitare. În plus, pe unele tronsoane au fost amenajate trotuare, sisteme de colectare a apelor pluviale și căi de acces la proprietate.
Lucrările se desfășoară pe mai multe porțiuni de drum.
„Se lucrează intens pentru transformarea acestui drum într-o arteră de circulație sigură și modernă. La ieșire din Foltești se asfaltează, la fel și în localitatea Vârlezi. La Chiraftei se lucrează la refacerea podurilor, iar la Târgu Bujor se amenajează sistemul de colectare a apelor pluviale. Cele mai ample lucrări se desfășoară între Vârlezi și Târgu Bujor, în zona cunoscută de către șoferi drept litera M. Acolo se stabilizează terenul cu ziduri de sprijin și geocelule. De asemenea, se lucrează și la consolidarea fundației drumului”, a spus președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Lucrările de modernizare au loc pe toată lungimea drumului de 31 de km. Este o investiție cu fonduri europene (72 de milioane de lei), realizată de Consiliul Județean Galați.