Mijlocul lunii octombrie este data de la care sute de mii de fermieri din toată România aşteapta subvenţiile acordate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii au anunțat că vor fi virate în conturile fermierilor între 70 și 85% dintre sumele cuvenite, urmând ca restul banilor să fie alocați după 6 decembrie.
La nivelul județului Galați, culturile agricole de toamnă au fost înființate pe aproximativ 70.000 de hectare, din care suprafața afectată de secetă este de aproape 60.000 de hectare, mai exact 59.628 de hectare, reprezentând peste 85 la sută din total.
Potrivit datelor oficiale, un număr de 1.824 de cereri au fost depuse din județ pentru despăgubiri, pentru aproximativ 55,15 milioane de lei, sumă autorizată în plată de minister