A crescut numărul turiștilor care au trecut prin Galați. Chiar dacă nu este o zonă turistică, regiunea reușește să atragă mii de vizitatori în fiecare lună. Cei mai mulți vizitatori au fost înregistrați la finalul anului trecut.
Potrivit datelor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul vizitatorilor în scop turistic a crescut cu aproape un sfert în luna noiembrie, 2019. Cifrele arată că sosirile turiştilor în județul Galați au înregistrat o creştere cu 22,3% față de aceeași lună a anului 2018. Concret, în noiembrie 2019, la unitățile hoteliere din județul Galați au fost înregistrați 9.183 de vizitatori.
Cei mai mulți vizitatori sunt români. În perioada raportată, 87,4% dintre vizitatori sunt români, iar 12,6% vin din străinătate. Cei mai mulți turiști au venit din Europa, 91,3%, în vreme ce 4,3% sunt din Asia, 2,4% din America de Nord şi 2% provin de pe alte continente. Durata medie a sejurului pentru turiștii români a fost de 1,7 zile și de 3 zile pentru turiştii străini.
Conform statisticilor de la Direcţia Judeţeană de Statistică, cei mai mulți turiști (71,6%) au preferat hotelurile sau pensiunile de 3 stele. În clasamentul preferințelor turiștilor pe locul secund se află unitățile de cazare de 4 stele, alese de 13,7% dintre vizitatori. Urmează unitățile de cazare de 2 stele, ce au fost preferate de 12,3% dintre vizitatori și cele de 1 stea, cu un procent de 2,4%.