Experții de la Autoritatea Aeronautică Civilă au dat undă verde pentru aeroportul internațional de la Galați, care urmează să se construiască în localitatea Braniștea.
„Specialiștii de la București au făcut deja expertizele privind condițiile de vânt și precipitații, numărul de ore de ceață, numărul de ore de soare sau structura solului. Am primit un răspuns favorabil și de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, astfel că ne pregătim deja să facem noi pași pentru ca aeroportul să devină realitate.
Lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Consiliul Județean Brăila, cu care avem încheiat un parteneriat serios în această privință, iar toate aceste proceduri se derulează prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, din care mai fac parte și consiliile județene de la Ialomița și Călărași.
Nu ne abatem nici măcar un pas de la drumul administrativ pe care trebuie să-l îndeplinim cu eficiență maximă, astfel încât să putem profita de orice oportunitate pentru realizarea aeroportului la Galați, care acum este inclus și în Master Planul General de Transport al României”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Aeroportul regional Galați-Brăila va deservi zona de sud-est a României şi cea de sud a Republicii Moldova şi va avea o importantă componentă de business prin realizarea unui mare terminal cargo.