Astăzi, 4 februarie este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. O boala nemiloasă care afectează din ce în mai mulți oameni. La Spitalul Județean funcționează unul dintre cele performante programe de radioterapie din țară. Mai mult, Consiliul Județean Galați amenajează un centru modern de diagnosticare a cancerului, dotat cu un echipament medical ultraperformant, care poate depista cancerul în faze incipiente
În 2020, la secția de Oncologie a Spitalului Județean au fost înregistrate 1170 de noi cazuri. Din păcate, pandemia COVID-19 a îngreunat și mai mult procesul de diagnosticare și tratare a acestei cumplite maladii.
„Cancerul poate fi tratat. Medicina a făcut pași mari în diagnosticarea și tratarea tumorilor. De asemenea, este foarte important să cunoaștem factorii de risc, să ne informăm asupra simptomelor și să ne prezentăm cât mai devreme la medic. În această luptă trebuie să fim implicați cu toții: medici – pacienți – autorități. Suntem alături de pacienţii care suferă de afecţiuni oncologice, prin dezvoltarea la Galaţi a unor centre moderne de diagnosticare si tratare a cancerului”, spune Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
De mai bine de un an, la Spitalul Județean funcționează unul dintre cele performante programe de radioterapie din țară.
„Tratamentul se realizează cu o inovație a tehnologiei – un accelerator liniar de particule. Adică, mai multe șanse de #vindecare, mai puține efecte secundare. Până acum, cu noul echipament medical, au fost realizate deja peste 8100 de ședințe de radioterapie, pentru pacienți din Galați, Brăila, Vrancea, Vaslui sau Tulcea. Și facem tot posibilul să aducem încă un accelerator liniar de particule. Este esențial ca această boală să fie depistată cât mai devreme. De aceea, astăzi, lucrăm la amenajarea unui centru modern de diagnosticare a cancerului. Centrul va fi dotat cu un echipament medical ultraperformant, care poate depista cancerul în faze incipiente. În acest moment, doar trei sau patru spitale din ţară au în dotare un astfel de aparat medical”, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.