Peste 60 de km de drumuri județene și 43 de poduri, afectate de inundații
Datele preliminare ale evaluării drumurilor județene arată că inundațiile au afectat infrastructura rutieră din 26 de comune și 2…
Datele preliminare ale evaluării drumurilor județene arată că inundațiile au afectat infrastructura rutieră din 26 de comune și 2…
„STIMAȚI CETĂȚENI trecem cu toții printr-o încercare, din care putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și vom acționa împr…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a devenit bunicul unui băieţel. Anunţul a fost făcut chiar de politician, pe contul său de Faceb…
Dăm start numărătorii inverse și ne întâlnim în ianuarie la premiera noului titlu gălățean, semnat de Adi Secară, „Santinela”, pri…
”Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. – Regulamentul Camerei Deputaților aprobat prin Hotărârea Camerei Depu…
“Astăzi, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social guvernul a anunţat creşterea salariului minim cu 41 lei net. Su…
Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei inițiate de PSD de susținere a proiectului de lege depus în Parlam…
PSD a depus joi la CCR o sesizare de neconstituționalitate cu privire la revocarea de către Parlament a Renatei Weber din fun…
PSD cere reluarea discuțiilor în coaliția de guvernare cu PNL și UDMR pentru plafonarea prețurilor la energie. „Se impune reluarea…
„Așa cum a hotărât Parlamentul, premierul Orban trebuia să se prezinte în fața aleșilor pentru a susține un raport, la șapte zile…
PSD a transmis prin intermediul paginii de socializare a partidului, că analizele agențiilor internaționale de rating ar demonstra…
"Politica principiilor, moralității și corectitudinii este doar o gargară ieftină pentru ”oamenii noi” – ”salvatorii” națiunii. În…
"Iohannis și PNL au ZERO empatie față de români, dar arată MULTĂ simpatie pentru interlopi. O guvernare de Duduieni politici își d…
În acest context, cetățenii nu mai vor impunerea unei noi perioade de restricții sanitare și sociale. Peste jumătate din populația…
„Numărul de cazuri variază în dinți de ferăstrău, dar nu arată o creștere exponențială. Ca să evităm acest lucru și să evităm să a…
Dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a anunțat într-o conferință de presă susținută la Ministerul Sănătății că am intrat pe u…
Salvamont România și Societatea Națională de Cruce Roșie din România se află într-un litigiu privind utilizarea siglei Salvamont…
Trebuie știut că noul coronavirus poate rezista până la mai multe zile pe anumite tipuri de suprafețe, în vreme ce în aer rezistă…
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îşi reiterează solicitarea către Parlamentul Românie…
PSD are un număr dublu de mandate de președinte de consiliu județean față de PNL. Rezultate parțiale arată că PSD are 21 de mandat…