Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova şi Ţara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula că domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituţia adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru că la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.
24 ianuarie - Unirea Principatelor Române
