În fiecare an, la 29 mai, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Forţelor ONU de menţinere a Păcii (International Day of UN Peacekeepers), cunoscută ca Ziua Internaţională a Căştilor Albastre şi reprezintă un omagiu adus soldaţilor şi personalului civil care şi-au dedicat vieţile pentru menţinerea păcii şi securităţii în zonele de conflict din întreaga lume. Timp de 76 de ani, forţele de menţinere a păcii ale Naţiunilor Unite au lucrat pentru a salva şi schimba vieţi în cele mai fragile situaţii politice şi de securitate din lume. Din 1948, peste două milioane de personal civil şi în uniformă au ajutat ţările să treacă de la război la pace. Astăzi, peste 70.000 de soldaţi de menţinere a păcii servesc în 11 misiuni desfăşurate în hotspot-uri din întreaga lume. Tema acestui an este „Pregătiţi pentru viitor, construind mai bine împreună”.