Ziua Academiei Române este sărbătorită în fiecare an la 4 aprilie, dată la care a fost instituită, în anul 2000, de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ”Zilei Porţilor Deschise” la Academia Română. Institutie de prestigiu, cu un istoric îndepărtat, a fost înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, ca ”Societate Literară Română”, începându-şi activitatea în anul următor, sub numele de ”Societatea Academică Română”. La 29 martie 1879, prin înalt decret, ”Societatea Academică Română” a fost declarată institut naţional, sub numele de ”Academia Română”.