O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atestă că, la 11 august 106, se constituise provincia romană imperială Dacia. Dacia romană (106 – 271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 şi a durat până în 271, deci un total de 165 de ani. Porolissum a fost un oraş roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.C., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, oraşul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerţului cu băştinaşii daci, şi a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în 124 d.C. Situl este unul dintre cele mai mari şi mai bine păstrate din România. Se găseşte pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum. În anul 106 d.C., la începutul celui de-al doilea război împotriva dacilor, împăratul roman Traian a înfiinţat un punct fortificat pe locul oraşului, pentru a apăra principalul loc de trecere prin Munţii Carpaţi. Fortul, costruit iniţial din lemn pe fundaţii de piatră, găzduia circa 5.000 de soldaţi din trupele auxiliare, transferaţi din Spania, Galia şi Britania. Chiar dacă numele Porolissum pare a avea o origine dacă, arheologii încă nu au descoperit dovezi ale vreunei aşezări dace care să fi precedat fortul roman. În deceniile următoare, fortul a fost mărit şi reconstruit în piatră (poate în timpul domniei lui Marcus Aurelius), şi o aşezare civilă s-a dezvoltat în jurul centrului militar. Când Hadrian a creat noua provincie Dacia Porolissensis (denumită astfel după oraşul deja relativ mare) în 124 d.C., Porolissum a devenit centrul administrativ al acesteia. Sub împăratul Septimius Severus, oraşul a primit statut de municipium, permiţându-le conducătorilor şi negustorilor săi să lucreze în mod independent. Deşi romanii s-au retras din Dacia în 271 d.C. sub Aurelian, iar oraşul a fost abandonat de către fondatorii săi, dovezile arheologice arată că a rămas locuit timp de mai multe secole după această dată.
