„Cu nimic nu poate fi înlocuit fondul de aur al cunoaşterii dobândit prin îndelungata experienţă.” - Eusebiu Camilar. Prozatorul, poetul şi traducătorul Eusebiu Camilar s-a născut la 7 octombrie 1910, în satul Udeşti din judeţul Suceava. Eusebiu Camilar a debutat la vârsta de şaisprezece ani, cu un poem, în revista „Moldova literară". Editorial debutează cu placheta de versuri „Chemarea cumpenelor" (1937, care cuprinde o mare parte din creaţiile sale poetice). A urmat o serie de nuvele şi romane: „Cordun" (1942), „Prăpădul Solobodei" (1943), „Avizuha" (1945), „Turmele" (1946), „Viaţa haiducilor" (1948), „Negura" (doua volume - 1949, 1950), „Secerişul" (1951), „Temelia" (1951), „Gigantul din munţi" (1952), „Zâna cu ochi albaştri" (1956). A scris, de asemenea, numeroase volume de povestiri, în parte reunite în antologia „Inimi fierbinţi" (1963). Un jurnal al său a fost publicat postum, în 1981, sub titlul „Cartea de piatră". Atras de trecutul istoric al poporului român, a scris romane, povestiri şi piese de teatru cu subiecte istorice: „Valea hoţilor", „Poarta furtunilor", „Pământul zimbrului", „Stejarul din Borzeşti", „Prin Ţara de Sus", „Focurile", „Valea Albă", ultima scrisă împreuna cu poeta Magda Isanoş, soţia sa. A publicat şi prelucrări după ciclul „1001 de nopţi" şi a tipărit volume de povestiri pentru copii şi tineret. A făcut traduceri din Eschil, Aristofan, Ovidiu, Kalidasa, Puşkin, Gogol, Tolstoi şi Gorki, precum şi din literaturile arabă, chineză şi sanscrită.
