În Actul inaugural al castelului, pictat de regină pe un pergament se consemnează: “Noi, Carol I, Rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesa primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”.
Castelul Pelişor este un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelului Peleş (în valea Prahovei). Ridicat între 1899 şi 1902 de arhitectul ceh Karel Liman şi decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig, castelul Pelişor a devenit, începând cu anul 1903, reşedinţa de vară a principilor moştenitori ai României. A fost construit din dorinţa regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori Ferdinand şi Maria. Pelişor are doar 99 de încaperi, faţa de Castelul Peleş cu 160 de încăperi.
În 24 mai 1903 a fost inaugurat Castelul Pelişor