Duminică, 15 mai 2022, de la ora 18:30, deschidem ediţia a XVII-a a Festivalului Internaţional „Leonard” cu o Gală aniversară, în această zi împlinindu-se 66 de ani de la înfiinţarea teatrului. Cu aceasta ocazie publicul spectator va avea ocazia de a viziona o serie de momente muzicale de referinţă din repertoriul curent al teatrului, în interpretarea tinerilor şi talentaţilor solişti, a orchestrei simfonice, corului, baletului şi Revistei, sub coordonarea muzicală a maestrului Eugen Dan Drăgoi.
Avem onoarea şi bucuria, totodată, ca un important moment al spectacolului să-l dedicăm maestrului coregraf, Constantin Floriean, care, în acest an aniversează 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de activitate artistică.
În fiecare an, la 15 mai, Liricul gălăţean aniversează înfiinţarea instituţiei, apariţia în 1956 a Teatrului de Operetă şi Estradă, însemnând prima atestare oficială în Galaţi a unei instituţii profesioniste de spectacole muzicale. În anii care au urmat, până în prezent, pe scena liricului gălăţean s-au format generaţii de interpreţi care au dus faima acestei instituţii în întreaga ţară şi dincolo de hotarele ei. Pâna acum, în luminile scenei gălăţene cortina s-a ridicat de peste 250 de ori pentru premiere. Aproape că nu există lucrări de mare popularitate ale artei lirice universale care să nu fi fost prezentate în mai multe variante de montare, alături de creaţii originale de mare interes. Enumerarea doar a câtorva titluri nu poate fi semnificativă pentru travaliul de peste jumatate de veac al colectivului acestei instituţii. Vom aminti totuşi că în portofoliul teatrului s-au înscris în acest răstimp peste 40 de lucrări de operă, 42 de operete, 10 comedii muzicale, 20 de balete, 15 spectacole muzicale pentru copii şi peste 50 de spectacole de estradă şi revistă. Nenumăraţi au fost invitaţii şi colaboratorii de prestigiu ai teatrului, care au adus, odată cu evoluţia lor specifică în contextul activităţii artistice, de fiecare dată, un plus de experienţă, de măiestrie, consolidând şi stimulând reuşitele şi performanţele artiştilor lirici gălăţeni.
Biletele se pot achiziţiona online, accesând link-ul https://www.blt.ro/gala-leonard.html , sau fizic, de la casieria Teatrului (0236 465 599 şi 0753312308), în intervalul orar afişat pe site: www.naeleonard.ro, sau de la punctul de vânzare bilete din incinta Shopping City Galaţi (parter).
Începe Festivalul Internaţional "Leonard"