La 8 februarie 1907 în localitatea Flămânzi judeţul Botoşani, a avut loc un incident între ţărani şi moşierul Mochi Fischer, incident ce a însemnat practic, începutul răscoalei ţărăneşti din anul 1907, soldată cu reprimarea ei de către armată şi uciderea a o mulţime de ţărani. Răscoala a izbucnit datorita nemulţumirilor ţăranilor legate de pământ, ştiut fiind faptul că în acea perioada, în România, mai mult de jumătate din terenurile agricole erau în posesiunea marilor moşieri, care însă nu şi le administrau singuri, ci preferau să-şi arendeze moşiile, dându-le spre exploatare aşa numiţilor arendaşi, mulţi dintre ei evrei, ce exploatau la maxim munca ţăranilor. Este şi cazul lui Mochi Fischer arendaşul moşiei prinţului Mihalache Dimitrie Sturdza, moşie ce se afla la Flămânzi judeţul Botoşani şi pentru arenda căreia Mochi Fischer era dispus să cheltuite o sumă importantă de bani, fiind in concurenţă cu un alt mare arendaş pe nume Berman Juster. Astfel se face ca în ianuarie 1907 , după ce Fisher a avut câştig de cauză în privinţa arendării moşiei, a fost chemat în judecată de celălalt arendaş care se considera nedreptăţit în urma deciziei. Între timp, încheierea contractelor de subarendare cu ţăranii din cele 22 de sate care formau moşia Flămânzi şi de care depindea viaţa acestora şi a familiilor lor, erau suspendate în aşteptarea rezolvării disputei din justiţie. Această aşteptare a început să-i îngrijoreze pe ţărani, care au început să se comporte violent şi să ceară pământ pe care să-l muncească. Teama de a nu avea ce munci şi automat de a nu-şi putea câştiga existenţa, a dus la răscoala ţăranilor, răscoală ce s-a răspândit în curând în întreaga Moldovă, ajungându-se ca multe proprietăţi ale latifundiarilor să fie distruse şi numeroşi arendaşi să fie răniţi sau chiar ucişi de către ţărani. Incidentul de la Flamânzi din 8 februarie 1907 se poate spune că a fost ,,scânteia,, răscoalei ce s-a extins treptat în toata Moldova, iar din luna martie şi în Muntenia şi Oltenia mai precis judeţele Vlasca, Teleorman şi Dolj. Guvernul conservator, condus de Gheorghe Grigore Cantacuzino, nu a mai putut face faţă situaţiei şi a demisionat, iar la 25 martie, Dimitrie Sturdza a fost chemat să formeze guvernul şi a dispus măsuri de înăbuşire a răscoalei, în urma cărora au căzut victime o mulţime de ţărani.
