Cultura

LISELOTTE ÎN MAI

LISELOTTE ÎN MAI
2 lis
Pe data de 11.07.2021, ora 19.00 la Sala Mare a Tatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi, puteţi urmări spectacolul "Liselotte în mai". Este una dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgului ungur Pozsgai Zsolt, fiind tradusă în peste zece limbi şi pusă în scenă în aproximativ 45 de teatre maghiare şi 29 de teatre din afara Ungariei. Potrivit autorului, Dramaticul gălăţean este al treilea teatru ce realizează o montare în limba română a acestei piese. Într-un interviu recent, Pozsgai Zsolt a declarat că piesa "Liseleotte în mai" se bucură de popularitate pentru că se bazează foarte mult pe trusa de instrumente a actorului talentat, dar mai ales pentru că abordeaza probleme cu care se confruntă femeile şi bărbaţii oriunde în lume. „Singurătatea este un lucru îngrozitor. Trebuie să scapi de ea, dar de multe ori nu ai încotro.” – Poszgai Zsolt, autorul piesei. „Piesa lui Pozsgai Zsolt se pliază perfect pe ideea unor limite ce-şi dau bineţe. Comedia nu este altceva decât tragedie amânată. Cu siguranţă vă veţi amuza de tăvălugul de întâmplări ce o scutură pe protagonista noastră, dar va trebui să luaţi aminte la un aspect pe care autorul, cu delicateţe, ni l-a sugerat: viaţa trebuie trăită, dar şi respectată până la ultima lacrimă a rizibilului.”- Cătălin Vasiliu, regizorul spectacolului.
Evaluați acest articol
(0 voturi)