Să nu credeţi că e vorba de exploatarea vreunui copil, de pus la munca câmpului sau la altfel de munci, este vorba numai despre cum îmi pot învăţa nepotul ce mai înseamnă cultura în ziua de azi. Păi, mai înainte de pandemie, obişnuiam să mergem în gara mare din Galaţi. Era fericit, urca scările alea rulante, apăsa pe butoanele de la lift până să ajungem pe un peron, se bucura când auzea anunţul cu "trenul dinspre... care vine dinspre... ajunge în gară pe linia... în cinci minute!". De când cu pandemia, nu am mai ajuns prin gară, nici pe la teatrul de păpuşi, nici măcar prin Grădina Publică, aşa că acum mergem şi noi pe unde mai putem, că nici prin parcuri nu mai mergea. Şi, uite aşa, am ajuns şi eu cu nepoţelul pe undeva pe la ţară, pe la aer curat şi l-am învăţat că şi a săpa pământul înseamnă să faci cultură. Mai ales dacă mai şi semănăm ceva şi mai ales dacă va şi ieşi ceva din cultura aia. Nu de alta, dar numai cu tableta, telefonul, toate jocurile şi tot internetul ăsta, mi-e frică să nu cumva să am în loc de nepot vreun roboţel, care să mă întrebe vreodată: "Tataie, dar de ce trenurile nu poartă mască?". Cât despre cultura ca artă, ca educaţie...
