Joi, 17 martie 2022, la orele 18, Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia”, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est (Galaţi-Brăila), organizează un moment omagial dedicat poetului Virgil Costiuc, trecut de curând în lumea celor drepţi. Se vor lectura poeme din opera celui dispărut, va fi prezentată ultima carte apăruta, la Ed. Brumar din Timişoara, „Pasul fiarei ucise”, se vor depăna amintiri, dintre iniţiatorii evenimentului fiind prezentă şi fiica lui Virgil Costiuc, profesorul Ana Maria Costiuc. Invitat special va fi scriitorul şi profesorul Iulian Grigoriu, întâlnirea, care va avea loc în Sala Mihai Eminescu, fiind moderată de Adi G.Secară.