„Poezia nu este o concurenţă şi nici un clasament, ci o revelaţie şi un univers. Universul poate fi descoperit în propria inimă sau în inima altora.”

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române. Este considerat de critica literară şi de publicul larg drept unul dintre cei mai importanţi scriitori de limba română, pe care el însuşi o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu aparţine, temporal şi formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici şi poetici („O viziune a sentimentelor”, „Necuvintele”, „Epica magna”). Nichita Hristea Stănescu a inceput să scrie de tânăr, iar cu trei ani inainte de a se stinge din viaţă a fost propus de Academia suedeză, candidat la premiul Nobel pentru literatură. A fost laureat al Premiului Herder.