„Testele antigen rapid sunt relevante la persoanele care au simptome sugestive pentru COVID sau la contacţi. La persoanele asimptomatice, senzitivitatea scade mult. Testarea se va face doar celor cu simptome sau contacţilor direcţi.” a explicat medicul epidemiolog Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru ProTV.
„Cel mai corect este ca testarea să se facă în cabinetul şcolii, pentru că e un test care poate să aibă un poteţial de risc. Procedura nu este complicată. E foarte important ce facem apoi cu informaţia. O parte din teste sunt în ţară, au fost distribuite de IGSU. Urmează să avem o centralizare a celor rămase şi cel mai important e să avem şi teste suplimentare. Testarea va fi făcută, în principiu, de personalul medical angajat al şcolilor”, a mai explicat Andreea Moldovan.