Cultura

Trenul Regal soseşte la Galaţi

Trenul Regal soseşte la Galaţi
10 tren

Trenul Regal, în care se vor afla Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, Alteţa Sa Regală Principele Radu, şi Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, va sosi în Gara Galaţi marţi, 10 mai 2022, la ora 16,14. După încheierea ceremonialului sosirii la Galaţi, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore.
Trenul Regal va face o călătorie simbolică de 10 Mai 2022, zi legată de trei momente istorice importante: începutul domniei Regelui Carol I, câştigarea Independenţei de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Trenul Regal va pleca la ora 11,00 din Gara Regală Băneasa şi va opri în: în Gara Ploieşti Sud, la ora 12,10; Gara Buzău - ora 13,31; Gara Brăila - ora 15,24; Gara Galaţi – ora 16,14.
„Suntem onoraţi să întâmpinăm Familia Regală şi apreciem deschiderea de a veni la Galaţi cu Trenul Regal, un simbol şi un adevărat muzeu. Mă bucur că oraşul nostru a fost ales în premieră ca destinaţie în acest itinerariu,” a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi. Cu acest prilej, sediul Primăriei municipiului Galaţi va găzdui, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, şi o expoziţie de fotografie din colecţiile speciale ale Bibliotecii „V.A. Urechia”.
Reprezentanţii Casei Regale a României vor rămâne în oraşul nostru până pe 11 mai 2022, când vor vizita sediul Crucii Roşii Române la ora 11,00, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Spiridon” la ora 12,00 şi Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, la ora 13,00.
La sediul Combinatului Liberty Steel din Galaţi, în numele Fundaţiei GFG, va avea loc un eveniment organizat în onoarea Familiei Regale, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României şi distinşi reprezentanţi ai Casei Regale a României. Potrivit informaţiilor comunicate de organizatori, este vorba de "un eveniment care va aduce împreună angajaţii şi copiii lor, oficiali, profesori şi elevi, importanţi membri ai comunităţii noastre, dar şi câţiva refugiaţi din Ucraina care au primit asistenţă din partea Fundaţiei GFG".

Evaluați acest articol
(0 voturi)