Acest proiect de conectare a caselor de marcat la serverul ANAF va aduce cheltuieli suplimentare comercianților, dar statul este convins că va reduce evaziunea.
„Se fac eforturi pentru ca lucrurile să se întâmple cât mai curând posibil”, a spus Mirela Călugăreanu referitor la interconectarea caselor de marcat ale agenților economici cu serverele ANAF.
Președintele ANAF a afirmat, în cadrul „Conferinței Anuale de Taxe”, că strategia de informatizare la nivelul instituţiei a fost elaborată la finalul anului trecut şi cuprinde 14 proiecte:
„Dintre cele 14 proiecte, în acest an vor fi implementate un număr de patru proiecte şi unul deja a fost finalizat şi funcţionează începând cu 10 februarie. Este un element de back office, dar foarte important pentru noi. Am reuşit să realizăm transferul electronic al deciziilor de impunere din aplicaţia Pheonix cu programul SIAC. E un lucru pe care ni-l doream de ani de zile şi am reuşit să creăm această legătură, iar lucrurile să fie funcţionale începând cu data de 10 februarie”.
O asemenea realizare tehnică ar însemna, conform Mirelei Călugăreanu „o degrevare a personalului din partea de gestiune de declaraţii de aceste procese care se făceau manual şi un element important care ajută atât adminstraţia fiscală, dar şi contribuabilii”.