Economie

Angajări multiple pe posturi subvenționate, la firme de pază din Galați, Gorj, București și Ilfov

Angajări multiple pe posturi subvenționate, la firme de pază din Galați, Gorj, București și Ilfov

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, joi, că, în anul 2025, statul a plătit subvenție pentru angajarea a peste 13.200 de persoane din categorii vulnerabile, însă o analiză a arătat că cele mai multe persoane s-au angajat la firme de pază din București, Ilfov, Gorj și Galați.

Verificările au arătat o schemă prin care un lucrător s-a angajat, firma a primit subvenția, dar angajatul a demisionat, fiind ulterior încadrat la altă firmă. Și cea de-a doua societate comercială a primit subvenție.

„Neclaritățile din lege au permis astfel de practici, iar cei care ar fi trebuit să le observe nu și-au făcut datoria”, a transmis premierul.

Într-un comunicat de presă ulterior, ANOFM a informat că a sesizat instituțiile care pot face verificări cu privire la cazurile de angajați înregistrați în județele Galați și Gorj, pentru care mai multe firme au solicitat subvenții de la stat.

„În județele Galați și Gorj a fost constatată o frecvență ridicată a cazurilor de subvenționare multiplă, ce presupune încetarea contractului individual de muncă prin demisie, urmată de reînregistrarea imediată ca șomeri și repartizarea rapidă la alți angajatori din același domeniu, pază și protecție, care solicită, la rândul lor, subvenții. În aceste cazuri au fost sesizate instituțiile care pot face verificări, inclusiv dacă au existat presiuni asupra angajaților pentru a demisiona sau dacă a existat o înțelegere prealabilă a firmelor.

ANOFM precizează că ”au fost constatate suspiciuni de nereguli cu privire la acordarea de subvenții în mod repetat unor societăți, pentru aceleași persoane care se mai regăsesc subvenționate, anterior la alte firme și care au încetat raporturile de muncă prin demisie”.

Precizând că, potrivit Codului Muncii, demisia reprezintă un act unilateral al angajatului, ANOFM a precizat că, în cazul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă verificate unde ponderea acestui fenomen nu este semnificativă raportat la volumul convențiilor încheiate, au fost dispuse măsuri privind verificarea tuturor cazurilor identificate în urma controlului.

„În acest context, întrucât competențele organelor de control măsuri active din cadrul ANOFM nu includ investigarea și sancționarea unor posibile astfel de conduite, s-a dispus sesizarea entităților abilitate, în vederea stabilirii situației de fapt și de drept și a dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a mai transmis instituția.

Evaluați acest articol
(0 voturi)