Economie

APDM Galați a semnat contractele pentru lucrările de investiții în Portul Tulcea

Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA, în calitate de beneficiar, și Asocierea Citadina 98 SA (Lider) & Tancrad SRL & Complex Delta SRL, în calitate de antreprenor, au semnat, luni, acordurile contractuale privind asigurarea serviciilor de asistență tehnică și execuție a lucrărilor pentru realizarea obiectivului investițional „Dezvoltare Port Tulcea - Etapa I”.

În portul industrial Tulcea, va fi creată o dană fluvială prin realizarea unui cheu vertical cu lungimea de 100 metri, se vor crea 4.000 mp de teritoriu portuar nou-creat și se vor reabilita 230 metri liniari de cheu existent.

În portul comercial se vor crea 323 ml front de acostare nou, 4.000 mp teritoriu portuar nou-creat, 3.520 mp platformă de circulație la cheu și se vor reabilita 125 ml drum acces la cheu.

Valoarea totală a proiectului este de circa 110 milioane lei inclusiv TVA.

Continuitatea proiectului, început prin intermediul POIM 2014-2020, va fi asigurată prin intermediul Programului Transport 2021-2024, Prioritatea - 7 Dezvoltarea transportului naval și multimodal, Obiectiv specific 3.1. Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.

Sursa de finanțare este constituită din fonduri europene nerambursabile (Fond de coeziune), bugetul de stat și surse proprii ale companiei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)