Economie

Armata își cumpără camioane noi

Armata își cumpără camioane noi

Armata scapă de camioanele vechi. Ministrul Apărării Naționale a semnat cu producătorul IVECO un contract de peste 200 de milioane de euro pentru 942 de camioane militare. Acestea vor fi livrate în următorii 4 ani.
Într-un interviu acordat presei militare, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, spune că 80% dintre camioanele militare vor fi produse în România şi că acesta este primul contract dintr-un acord mai larg, care prevede achiziţionarea a 2.900 de camioane şi platforme militare.
„Începând cu cel de-al 301-lea camion, se va produce în România. Unde se va produce este decizia furnizorului împreună cu structura Ministerului Economiei. 80% din valoarea contractului fără TVA trebuie să se întoarcă în economia naţională”, precizează ministrul.
„Există o decizie la nivelul guvernului, sunt discuţii pe care le-am avut cu celelalte structuri care răspund de înzestrarea Armatei şi opţiunea este ca, indiferent ce procedură de achiziţie vom derula, aceasta să se concretizeze în offset cu beneficii pentru industria românească. Pentru că aici nu este vorba doar de achiziţie şi de operarea acestor echipamente noi, ci este vorba de tot ceea ce înseamnă durată de viaţă, partea de mentenanţă şi nevoia de operare pe o perioadă de timp de minim 20-30 de ani”, a mai explicat Nicolae Ciucă.
Anul acesta ajung în România și primele componente ale sistemului Patriot, celebrele rachete de apărare antiaeriană. „Îmi asum întreaga răspundere să spun că este ultima generaţie de sistem de apărare aeriană, cu componente care permit combaterea atât a rachetelor balistice şi de croazieră, cât şi a aeronavelor”, a declarat Nicolae Ciucă.
„Ele nu se găsesc pe raft, ele presupun un ecart de timp pentru producţie, un ecart de timp pentru pregătirea şi instruirea personalului şi, de asemenea, presupun un ecart de timp pentru crearea infrastructurii de păstrare, depozitare şi mentenanţă. Ca atare, numai dacă ne referim la această triadă a nevoilor de timp ne ducem într-o minimă limită a termenului mediu pentru a realiza o capabilitate militară. Venind în prezent, 2020 înseamnă intrarea în dotarea Armatei României a primelor elemente de sisteme de apărare Patriot”, a precizat ministrul interimar.