Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați au desfășurat, în luna iulie, un total de 150 de controale la operatori economici din județ, din care 44 au fost controale planificate și 106, neplanificate.
Verificările au vizat respectarea legislației de mediu în domenii precum gestionarea deșeurilor, protecția solului, calitatea aerului și colaborarea cu alte instituții.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, din care 16 amenzi, în valoare totală de 462.500 de lei, și 25 de avertismente. S-au decis, de asemenea, și trei suspendări de activitate.
În iulie, la Garda de Mediu Galați au fost înregistrate și 40 de sesizări transmise de cetățeni, instituții și alte surse, vizând diverse probleme de mediu.
„Garda Națională de Mediu Galați rămâne fermă în misiunea sa de protejare a mediului și acționează permanent pentru prevenirea și combaterea neconformităților”, se afirmă într-o postare pe pagina instituției de control.