Locatarii și firmele din două cartiere din Galați, Mazepa II și Micro 14, vor rămâne miercuri, 10 noiembrie, fără apă la robinete, de dimineață până aproape miezul nopții.
Motivul întreruperii furmizării de apă potabilă îl reprezintă lucrările care se execută la conductele din zona respectivă.
- Mazepa II (apa se oprește între orele 8.00 – 23.00):
Societatea Apă Canal SA Galați anunță că, pe 10 noiembrie, se vor executa lucrări de cuplare și punere în funcțiune a unui tronson de conductă nouă PEHD Dn400mm în str. Al.Cernat, între blocul M5 și str.Armata Poporului c/c str.Piața Falezei, precum și a unui tronson de conductă Dn225mm cu rol de provizorat între str.Armata Poporului c/c str.Piața Falezei și str. Râpei.
Lucrările fac parte din cadrul unui proiect de investiții realizat din surse proprii de Apă Canal, executant fiind societatea Dreams Riviera SRL.
Lucrările programate vor conduce la sistarea apei, între orele 8.00 – 23.00, pentru o parte dintre consumatorii din Cartier Mazepa II, respectiv blocurile: IC1-IC3, E1-E3, CL1-CL3, L4-L6, M8-M14, F7, Brâncoveanu, COLIBRI, ATENA, Inspectoratul de stat în Construcții, ENGIE, VIVA, Restaurant Blue Aqua, Vila Belvedere, Complex Ancora, Biserica Trei Ierarhi, Plase Pescărești, abonați casnici din str. Constantin Brâncoveanu, Română, Armata Poporului, Piața Falezei, Râpei, Marinarilor, Garibaldi, Viitorului, Șalupei, Șoimului, Berzei, Ovidiu, Victoriei, Mărășești, punctele termice SC81, SC14bis.
- Micro 14 (apa oprită în intervalul 8.00 – 24.00):
Tot miercuri, în cadrul lucrărilor executate de AEG Tehnology, lucrări care fac parte dintr-un alt obiectiv de investiții Apă Canal, se va executa cuplarea unui nou tronson de conductă Dn400mm – str. Tușnad, zona bloc R4, la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă.
În consecință, între orele 8.00 – 24.00, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor din blocurile R1, R1A, R1B, R2, R3, R4, R6 – str. Tușnad; S1, S2, S3, S4, S5, S6, S7, S8, S9, S10, S12, S13, S14, S15, S16 – str. N.Leonard; C17, LIDL – str. Basarabiei, precum și a abonaților casnici din str. Tușnad și str. Alba Iulia.
Pentru situații deosebite, Apă Canal pune la dispoziție cisterne cu apă, cererile putând fi făcute la dispeceratul societății, la numerele de telefon 0236 463 294 și 0236 473 380 int.133.