Economie

Drumul expres Galați – Brăila, printre deschiderile anunțate de CNAIR pentru prima parte a lui 2026

Drumul expres Galați – Brăila, printre deschiderile anunțate de CNAIR pentru prima parte a lui 2026

Ținta Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru 2026 o reprezintă darea în folosință a 250 de kilometri noi de autostrăzi și drumuri expres, pe Autostrada Moldovei fiind programați alți 125 de kilometri, care vor permite circulația pe autostradă până la Pașcani.

Potrivit directorului general Cristian Pistol, dacă 2025 a fost „un an istoric pentru infrastructura rutieră”, în condițiile în care a fost deschisă circulația pe 146 de kilometri de autostradă și drum expres, anul 2026 este și mai ambițios.

„În 2026, ținta este de 250 de kilometri noi. A7 (Autostrada Moldovei): încă 125 km vor fi gata, permițând circulația pe autostradă până la Pașcani. Finalizarea inelului nordic al A0 va asigura o legătură neîntreruptă de 578 km între Pașcani și Constanța (A7-A3-A0-A2).

Premieră pe A1 Sibiu-Pitești: deschidem secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni) și dăm în trafic Tunelul Momaia, primul tunel rutier din România săpat prin metoda austriacă. Sectorul Margina-Holdea (A1): ne propunem finalizarea celor 9,13 km, inclusiv a tunelurilor. Această deschidere este însă condiționată de succesul testelor complexe pentru echipamentele de siguranță și monitorizare.

Autostrada Transilvania (A3): deschidem încă 68 km. Vom avea 200 km de autostradă între Târgu Mureș și frontiera cu Ungaria (Borș).

Dunărea mai aproape: dăm în circulație DEx Brăila - Galați (10,76 km) în prima jumătate a anului, maximizând utilitatea Podului suspendat de la Brăila”, a afirmat Pistol.

Șeful CNAIR a precizat că în prezent 654 km de drum de mare viteză sunt în construcție (proiectare și execuție), iar 374 km sunt în faza de licitație sau în curs de semnare a contractelor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)