Economie

Firmele gălățene cer din nou șomaj tehnic decontat de stat

Firmele gălățene cer din nou șomaj tehnic decontat de stat

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a primit, în perioada 1 – 4 noiembrie 2021, documentele pentru intrarea în șomaj tehnic de la 15 agenți economici.

Acestea sunt primele cereri primite pentru șomaj tehnic decontat de stat pe noile restricții sanitare impuse și vizează un număr total de 76 de salariați.

AJOFM Galați precizează că, din această lună, documentele pentru șomaj tehnic trebuie trimise online.

„Începând cu 1 noiembrie, documentele necesare acordării șomajului tehnic în conformitate cu OUG 111/2.10.2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea  Coronavirusului SARS CoV-2,  trebuie transmise online, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru ca cererile să fie soluționate cât mai rapid, documentele trebuie să fie transmise în format editabil”, informează AJOFM Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)