Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a anunțat finalizarea lucrărilor de investiții privind modernizarea stațiilor de 110 kV Fileşti, SNG, Tecuci și Ionăşeşti și înlocuirea transformatoarelor de putere 110/6 kV în judeţul Galaţi.
Conform unui comunicat al companiei, lucrările realizate, în valoare de peste 12 milioane de lei, au vizat modernizarea reţelelor electrice prin:
- înlocuirea transformatoarelor 110/6 kV existente din cele 4 staţii (Fileşti, SNG, Tecuci, Ionăşeşti) cu unele noi, cu pierderi reduse;
- refacerea legăturilor cu prizele de pământ cu benzi de oţel zincat de 40x4 mm;
- montarea unor întrerupătoare noi în dulapurile de servicii interne;
- realizarea unor fundaţii noi pentru întrerupătoarele din celule;
- realizarea tuturor racordurilor şi integrarea în SCADA.
Prin execuţia acestei lucrări, realizată din surse proprii, s-a urmărit creşterea calităţii serviciului de distribuţie prin reducerea numărului de întreruperi accidentale, creşterea eficienţei energetice şi asigurarea parametrilor optimi de funcţionare ai reţelelor, conform cerinţelor prevăzute de Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice”.
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai mare operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). DEER oferă servicii pentru aproape 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.