Ce spune ministrul interimar al apărării, Nicolae Ciucă despre ideea ca numai cei care au fost în misiuni externe să primească bani mai mulți: “pensiile militarilor sunt numite impropriu „pensii speciale”. „Militarii, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, beneficiază de pensie militară de serviciu. Militarii plătesc toate elementele de contributivitate, ca orice salariat”, susține Nicolae Ciucă într-un interviu acordat presei militare.
Nicolae Ciucă spune clar că se împotrivește ideii că numai militarii care au participat la misiuni externe ar fi îndreptăţiţi să primească pensii de serviciu.
„Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost. Noi nu puteam să mergem în misiuni în străinătate dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor. Pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare”, a explicat Nicolae Ciucă.
„În baza legii, singurul drept pe care îl au de a alege, atunci când ieşim la pensie, este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie”.
Deputații au adoptat luna trecută proiectul care îi lasă fără indemnizaţii pe foştii parlamentari, magistraţi şi pe funcţionarii publici cu statut special, şi elimină toate pensiile speciale cu excepția celor ale militarilor, polițiștilor, angajațiilor din penitenciare și din serviciile speciale.