Economie

Perioada de înscrieri pentru granturile IMM din Programul Tranziție Justă, prelungită cu o lună

Perioada de înscrieri pentru granturile IMM din Programul Tranziție Justă, prelungită cu o lună

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a decis o nouă prelungire, de o lună, a perioadei în care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) se pot înscrie online la granturile cuprinse între 200.000 și 8 milioane de euro pe proiect, pentru investiții în cele 6 județe acoperite de Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.

Astfel, IMM-urile eligibile pot depune proiecte în sistemul MySMIS2021 până pe data de 20.05.2024, ora 24.00, în cadrul acțiunii „Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, din PTJ 2021-2027.

Aceasta este a doua prelungire de o lună a perioadei de înscrieri la finanțări. Prima prelungire de termen s-a dat în martie 2024.

Alături de IMM-urile din Galați, de acest program beneficiază și cele din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova și Mureș. Programul finanțează trecerea de la industria poluantă la activitățile mai puțin poluante.

Bugetul alocat IMM-urilor din județul Galați este de 84,634 milioane de euro. Din acest buget, firmele eligibile vor putea obține granturi de minimum 200.000 de euro și de maximum 8 milioane de euro pe proiect, sub formă de ajutor regional de stat și ajutor de minimis.

Este obligatoriu să se realizeze câte un loc de muncă nou creat la maximum 175.000 euro finanțare nerambursabilă solicitată, cu excepția proiectelor ce depășesc 5 milioane de euro, pentru care valoarea solicitată/loc de muncă creat este de 150.000 euro.

Evaluați acest articol
(0 voturi)