Deputatul PP-USL Dorel Căprar, alături de doi colegi din PSD, Adrian Todor şi Vasile Cocoş, au depus la Senat un proiect de lege prin care propun acordarea unui stimulent de risc de 2.000 pe lună poliştilor locali, scrie protv.ro.
Mai exact, potrivit News.ro, este vorba despre „acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiei Locale, şi 1.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Poliţiei Locale, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare”.
Proiect de lege completează art. 7 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, în perioada stării de urgenţă, prin introducerea a două noi alineate.
”(8) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiei Locale, şi 1.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Poliţiei Locale, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”, conform propunerii legislative.
„Lucrătorii Poliţie Locale se află de la data de 16 martie 2020 în subordinea/coordonarea operaţională a Ministerului Afacerilor Interne, aşa cum este prevăzut în Decretul Preşedintelui 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoiul României, decretul Preşedintelui României 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe tteritoriul României şi ordonanţat a de urgenţă a Guvernului 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, a legii educaţiei naţionale 1/2011, precum şi a altor acte normative, executând în sistem integrat misiunile specifice stării epidemiologice”, potrivit expunerii de motive.
Proiectul de lege a fost înregistrat în procedură normală la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.