Elaborarea viitorului Plan Național Strategic în domeniul agriculturii a stat la baza discuțiilor purtate de oficialii din domeniul agricol la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de săptămâna trecută
Una dintre sarcinile trasate de conducerea MADR este ca personalul din domeniul instituțiilor agricole să se implice activ la elaborarea viitorului Plan Național Strategic, iar sectorul zootehnic să beneficieze de o alocare bugetară substanțială.
„În contextul noului PNS și a obligativității României de a deține servicii de consultanță de la 1 ianuarie 2021, o preocupare activă a top-managementului MADR este necesitatea de a constitui Camere agricole funcționale care să reprezinte cu adevarat interesele fermierilor” s-a mai subliniat în informarea făcută după ședința generală.
Se face precizarea că, începând din acest an, se va insista tot mai mult pe necesitatea încurajării agricultorilor să se asocieze în cooperative, fapt ce le-ar putea aduce o forță mai mare în ceea ce privește valorificarea producției obținute.
În urma analizei privind activitatea din teritoriu se va avea în vedere și îmbunătățirea programelor actuale deruale de MADR.
Sunt vizate programul de tomate, cel de lână, cel pentru susținerea raselor autohtone Bazna și Mangalița, amenajamentele pastorale, programul de reproducție la porc și pasăre, aspecte administrative și organizatorice, accesarea de fonduri europene, abatoarele de mică capacitate, formele asociative etc.
Reprezentanții Direcțiilor agricole au fost îndemnați să interacționeze cu fermierii din județele din care fac parte, în vederea identificării unor soluții pentru a particulariza programele raportate la nevoile reale ale agricultorilor.
Abordând un dialog deschis, oficialii MADR au pus accent, în cadrul întâlnirii, pe o colectare cât mai transparentă a datelor privind producțiile agricole realizate de către fermieri care să confere credibilitate în fața partenerilor europeni. Totodată, s-a precizat că această măsură are ca scop obținerea de statistici cu date cât mai relevante colectate de la agenții economici.