Economie

S-a încheiat perioada solicitărilor financiare pentru fermierii afectați de Covid-19

S-a încheiat perioada solicitărilor financiare pentru fermierii afectați de Covid-19

Astăzi a fost ultima zi în care fermierii au putut depune solicitări de sprijin pe măsura 21, după cum a precizat Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, APIA. Această măsură reprezintă sprijin temporar acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Susținerea va fi sub formă de sumă forfetară, raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătită până la 30 iunie 2021, pe baza unei solicitări de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.

Totodată, tot vineri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) - Centrul Județean Galați a dat startul plăților în avans, în cadrul schemelor de plăți directe și măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale. Numărul total al fermierilor care au fost autorizați la plata în avans în data de 16 octombrie 2020 este de 7.378 la nivelul județului Galați, ceea ce reprezintă 41 la sută din numărul total al celor care au depus cerere unică de plată în campania 2020 (17.952 de fermieri), din care 215 cu suprafețe mai mari de 50 de hectare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)