Operatorul regional Apă Canal SA Galați informează că s-au finalizat lucrările de reabilitare și a fost pusă în funcțiune una dintre cele mai importante magistrale din municipiul Galați, respectiv conducta Dn800mm care alimentează cu apă potabilă jumătate din arealul deservit de Stația de Repompare Filești.
Magistrala nouă, cu o lungime de aproximativ 1,250 km, este amplasată pe străzile 1 Decembrie 1918 – Gladiolelor – Sucevei – Iași – Alba Iulia – Nae Leonard – Aurel Vlaicu.
Reabilitarea ei s-a executat cu fonduri europene în cadrul Contractului de lucrări „Reabilitare rețele de apă în municipiul Galați”, din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă si Apă Uzată în Județul Galați – etapa 2”.
„Această investiție, corelată cu lucrările de reabilitare a conductei magistrale de refulare din str. 9 Mai și a Stației de Repompare Filești, realizate tot cu fonduri europene, contribuie la creșterea siguranței și flexibilității sistemului de alimentare cu apă potabilă, precum și la îmbunătățirea calității serviciului.
Conducta magistrală reabilitată se poate interconecta cu cealaltă conductă magistrală (Dn800mm) care alimentează consumatorii arondați Stației de Repompare Filești și se pot înlocui/suplini reciproc, astfel încât impactul opririi apei pentru diverse lucrări (planificate/avarii) să fie redus la maximum pentru consumatori.
Astfel, la cuplarea și punerea în funcție a conductei, executată în 16 octombrie 2024, care a necesitat manevre complexe în sistem (rețea de distribuție și vane/armături), nu am afectat alimentarea cu apă a consumatorilor.
Prezentăm scuze pentru disconfortul creat populației din zonă și participanților la trafic pe parcursul executării lucrărilor la magistrala de apă, cu speranța că au înțeles necesitatea unor astfel de investiții pentru municipiul Galați”, afirmă reprezentanții Apă Canal Galați.