Educatie

Concursul național „UNIVERSUL CUNOAȘTERII PRIN LECTURĂ”

În weekendul ce tocmai a trecut, în orașul de la Dunăre, în freamătul valurilor bătrânului fluviu și în aerul parfumat de mirosul florilor de tei de pe Strada Domnească, s-a desfășurat etapa națională a Concursului național pentru elevii din mediul rural „UNIVERSUL CUNOAȘTERII PRIN LECTURĂ”, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare cu finanțare din partea Ministerului Educației. Aflat la a X-a ediție, concursul și-a propus să asigure egalitatea de șanse la nivelul activității de excelență, prin valorificarea competenței de lectură a celor 156 de elevi participanți, proveniți din 38 de județe.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Galați, reprezentat de doamna inspector școlar general, Gina Brînzan.

Proba scrisă a concursului a avut loc a doua zi la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galați. Aceasta a reprezentat un moment crucial în competiția elevilor, evidențiind nivelul lor de pregătire și implicare.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat în același loc, duminică, 16 iunie 2024 și a adus recunoașterea eforturilor depuse de participanți, subliniind importanța lecturii în formarea lor educațională.

Evaluați acest articol
(0 voturi)