Educatie

Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvară

Concursul pentru inspectori școlari generali și generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru HotNews.ro.
Cîmpeanu a spus că pe 9 ianuarie pentru peste 4.250 de directori și directori adjuncți de școli s-au terminat mandatele. Dintre aceștia, pentru circa 600 de directori inspectoratele nu au mai prelungit contractele, directorii fiind schimbați.
Sorin Cîmpeanu: Nu, nu! Așteptăm vara pentru directori. Pentru inspectorate așteptăm primăvara. Ele trebuie să fie relevante. Pentru directori, ca să vă răspund la această întrebare cu ce știu până acum, știu foarte clar că vor trebui să fie examene în care să-și demonstreze competența din perspectiva legislației, a cunoașterii legislației Educației, a cunoașterii legislației economice și toate celelalte lucruri pe care un manager trebuie să le cunoască. Dacă vor avea un cuvânt de spus, într-un procent de 5-10 la sută și cadre didactice titulare cu normă întreaga din acele școli, vom vedea. Dar baza va fi verificarea acestor cunoștințe într-o manieră cât mai relevantă, cât mai sigură și aproape de adevăr.

Nu este deloc de neglijat, am văzut un articol pe care ministrul Daniel Funeriu l-a publicat de curând, în care viziunea lui de numire a directorilor în școli, recunosc foarte cinstit că după atâtra transformări succesive ale Legii Educației, eu personal uitasem de unde a plecat, uitându-mă la ceea ce a prevăzut el în 2011 în Legea Educației nu am putut decât să fiu apreciativ. Deci era o variantă cu siguranță mult mai bună decât ceea ce se întâmplă acum. Nu știu dacă era o variantă perfectă, nu știu dacă găsim sau nu o variantă plecând de la acea bază, creând o variantă îmbunătățită, dar sigur aceea era o variantă bună și eu declar public: varianta originală de organizare a concursurilor de directori pentru școli, promovată în Legea 1/2011 de către ministrul Daniel Funeriu era o variantă bună, mai bună decât cele care au urmat”.

Am solicitat inspectoratelor motivele pentru care au renunțat la directorul în funcție și au numit într-un număr de 796 de cazuri directori noi. Motivele au fost diverse, de la lipsa de dorința de a continua, adică nu s-au mai înscris, până la deficiențe de management și spectrul explicațiilor e foarte larg. Dincolo de aceste explicații știm cu toții că prin Legea Educației Naționale, articolul 258, în alineatul 7, e dreptul inspectorului general, cu avizul Consiliului de Administrație, se numească directori sau directori adjuncți până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de începerea anului școlar următor 2021-2022.

Pentru pentru a organiza concursurile de director, trebuie mai întâi să avem organizate concursurile la nivelul inspectoratelor școlare. Seria seria trecută de concursuri a început prin concursul pentru inspectori generali și inspector generali adjuncți în anul 2015 . A fost continuată cu concursul de directori în anul 2016.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)