Potrivit draftului ordinului comun întocmit și dat publicității de reprezentanții Ministerului Educației și ai Ministerului Sănătății, aerisirea sălilor de curs, păstrarea distanței și a igienei, precum și purtarea măștilor de protecție sunt câteva dintre măsurile impuse în vederea limitării răspândirii noului coronavirus odată cu întoarcerea fizică a elevilor în școli.
Intrarea în școli și grădinițe se va face prin mai multe căi de acces, astfel încât să se evite aglomerarea. În cazul în care unitatea de învățământ are doar o singură intrare, atunci se va recurge la distanțarea fizică. Părinții sau alți însoțitori nu vor avea voie să intre în școală. Doar în cazurile excepționale accesul acestora va fi permis.
Odată intrați în incinta unităților de învățământ, copiii își vor dezinfecta mâinile și vor merge direct în sălile de curs.
În ceea ce privește sălile de clasă, acestea vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de un metru între elevi. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maximă posibilă.
Înainte de sosirea elevilor, sălile de curs vor fi aerisite timp de minimum 30 minute. Aerisirea se va realiza și în timpul pauzelor, timp de 10 minute, precum și la finalul zilei.
De asemenea, schimbul de obiecte personale este interzisă.