La Galați nu au fost decât trei profesori care participat și au finalizat cu 10(zece) examenul de Definitivat, anul acesta.
Cu toate acestea, cu o rată de promovare de 75,6% la Examenul Național de Definitivare în Învățământ, județul Galați revine în topurile naționale de vârf ale Educației.
Procentul de promovare la nivel național, din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul Examenului Național pentru Definitivare în învățământul preuniversitar, este 72,90%, în creștere cu peste 3,5%, comparativ cu anul trecut (69,17%).
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 127 de candidați cu medii între 8 și 10.
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.