Fiecare absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională din sesiunea din 2022 va primi 1.000 lei, de la bugetul statului.
Deasemenea, fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2022, va primi un stimulent financiar de 3.000 lei.
Este noua propunere legislativă a Guvernului pentru elevii care obțin rezultate deosebite la învățătură.
Potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre de Guvern, anul acesta, 239 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie, și 237 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.
Odată aprobată HG, ministrul Educației va trebui să stabilească, prin ordin, lista beneficiarilor și să stabilească modalitatea de acordare a acestor stimulente financiare.