Educatie

Finanțări pentru amenajări corespunzătoare la școlile cu toalete în curte

Guvernul vrea să transfere aproape 18 milioane de lei către bugetele autorităților locale unde există școli cu toalete în curte, fără apă curentă și canalizare, pentru continuarea îmbunătățirii condițiilor din aceste unități de învățământ de stat, potrivit unui proiect de Hotărâre aflat pe agenda Executivului. Sumele vizează 205 școli, iar de condiții sporite vor beneficia peste 28.920 de elevi.

După adoptarea proiectului de act normativ, autoritățile locale, pe raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate, au obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitățile de învățământ beneficiare.

Procedurile privind achiziția lucrărilor de investiții, încheierea și derularea de lucrări intră în sarcina autorităților locale.

De asemenea, consiliile locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate, iar la sfârșitul anului sumele neutilizate se întorc la bugetul de stat, deoarece suma prevăzută în hotărârea de Guvern se va putea transfera de către Inspectoratele Școlare Județene la solicitarea autorităților locale, pe baza documentelor justificative emise de către executantul lucrării, și anume: recepție parțială/ recepție la terminarea lucrărilor, situații de plată și factură fiscală.

Pentru județul Galați sunt vizate doar două școli: Școala Gimnazială Nr. 1 - comuna Corni (121 mii lei) și Școala Primară Nr. 4 - comuna Pechea (106 mii lei)

Evaluați acest articol
(0 voturi)