Educatie

Galațiul iese în lume cu fruntea sus: Elevii gălățeni sunt din ce în ce mai pregătiți, pe măsura trecerii timpului

Galațiul iese în lume cu fruntea sus: Elevii gălățeni sunt din ce în ce mai pregătiți, pe măsura trecerii timpului

elevi galateni

În ultima informare publică cu privire la organizarea și desfășurarea Examenelor naționale pentru elevii din învățământul preuniversitar, Inspectoratul Școlar Județean Galați precizează că pentru anul școlar 2021-2022, la examenul de Evaluare Națională, județul Galați se află pe locul al treilea la nivel național, înregistrându-se un procent de promovare de 88,1%.

Luând în calcul evoluția procentelor de promovabilitate la Evaluarea Națională a absolvenților de gimnaziu în județul Galați în ultimii nouă ani, se pare că anul acesta s-a înregistrat cel mai bun procent.

Din păcate, tendința manifestată la nivel național, se reflectă și la nivel local, prin faptul că și în județul Galați pregătirea elevilor din mediul rural lasă mult de dorit. Asta se poate observa din tabelul prezentat de IȘJ Galați în raportul întocmit de bilanț EN, zece dintre școlile rurale nereușind să obțină nici 50 de puncte, în urma Evaluării Naționale de anul acesta.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare