Educatie

Indemnizație pentru cadrele didactice care sunt și personal medico-farmaceutic

Indemnizație pentru cadrele didactice care sunt și personal medico-farmaceutic

Începând din luna mai, cadrele didactice care desfăşoară activitate integrată în baza unui contract individual de muncă cu jumătate de normă vor beneficia de o indemnizaţie lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă şi gradului profesional deţinut.

Parlamentul României a adoptat recent propunerea legislativă privind acordarea de indemnizații personalului didactic medico-farmaceutic din universități, o măsura propusă și susținută de Alianța Rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie din România G6-UMF.

Scopul acestei inițiative legislative a fost eliminarea diferențelor salariale între sistemul de educație și cel sanitar.

De asemenea, aduce o recunoaștere în plus a responsabilității pe care au medicii și farmaciștii care sunt și cadre didactice universitare.

Pe lângă îngrijirea pe care o acordă pacienților, ei desfășoară în paralel și activități didactice cu studenții și medicii rezidenți și contribuie major la pregătirea și succesul viitorilor profesioniști în domeniul sănătății, potrivit notei de fundamentare a propunerii aprobate.

Evaluați acest articol
(0 voturi)