Educatie

La Galați a început Simularea Evaluării Naționale 2026

La Galați a început Simularea Evaluării Naționale 2026

3853 elevi de clasa a VIII-a din Galați, conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, au intrat, pentru trei zile, în „focurile”probelor scrise pentru simularea Evaluării Naționale 2026.

Potrivit IȘJ, testările se desfășoară simultan în toate cele 96 de centre înregistrate în Galați, iar subiectele sunt unice la nivel național și elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

Examinarea este organizată la nivel național de Ministerul Educației și are rolul de a familiariza elevii cu structura subiectelor și cu condițiile reale de examen, pe care îl vor susține elevii claselor a VIII-a la finalul gimnaziului.

Astăzi,16 martie, participanții au susținut proba la limba și literatura română, iar mâine, marți, 17 martie, urmează proba la matematică.

Evaluați acest articol
(0 voturi)