Educatie

Metodologia de înscriere în învățământul primar a fost transmisă spre publicare

Calendarul final de înscriere în clasa pregătitoare în anul școlar viitor este sintetizat într-un material lansat în social media de către Ministerul Educației, după cum ne informează Inspectoratul Școlar Județean Galați. Urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, împreună cu metodologia de înscriere.

Pentru a veni în sprijinul părinților și al tuturor celor implicați în procesul de înscriere, după publicarea documentelor în Monitorul Oficial vor fi puse la dispoziția tuturor celor interesați un material cu principalele întrebări și răspunsuri referitoare la înscrierea copiilor la școală.

De asemenea, în perioada înscrierilor și până la sfârșitul acestora, la nivelul inspectoratului școlar va fi disponibil un număr telverde, unde părinții vor putea suna pentru a primi, gratuit, informațiile de care au nevoie pentru înscrierea copiilor.

Numărul de telefon telverde, data de la care acesta este funcțional și programul de funcționare vor fi comunicate în timp util de ISJ Galați

Evaluați acest articol
(0 voturi)