Educatie

Reîncep cursurile. Luni, ori la școală, ori online!

Doar școlile și grădinițele în care rata de vaccinare anti-Covid a personalului - profesori și angajați - este de cel puțin 60%, vor fi deschise cu prezență fizică începând de luni, 8 noiembrie. În celelalte unități de învățământ, cu rata de vaccinare sub 60%, cursurile vor începe online, a anunțat vineri dimineață ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Astfel, aproximativ 1,8 milioane de elevi și preșcolari din cei 2,9 milioane vor începe școala fizic luni, după vacanța forțată.

Potrivit  hotărârii CNSU privind școlile,  se iau în calcul următoarele scenarii:

  • a) desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;
  • b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personaleste vaccinat;
  • c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

Art.2 - Măsurile prevăzute la art. 1 produc efecte doar în situația aprobării lor prin Ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

Evaluați acest articol
(0 voturi)